Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

grad didactic

Până la sfârșitul lunii octombrie se fac înscrieri pentru obținerea gradului II în învățământ, sesiunea 2014 și gradul I, seria 2013-2015. De asemenea, se depun cereri de preînscriere pentru gradul II, sesiunea 2015 și gradul I, seria 2014-2016.

Cererile și dosarele se depun în perioada 25-30 octombrie la Inspectoratul Școlar Județean(IȘJ) Botoșani de către directorul, secretarul unității de învățământ sau responsabilul cu dezvoltarea resursei umane.

Actele necesare la dosarul de înscriere la examenul pentru acordarea gradului didactic I în învăţământ sunt:

- Dosar  + o folie cu 10 coli xerox;
- cererea tip de înscriere adresată conducerii inspectoratului şcolar, în care candidaţii vor nominaliza instituţia de învăţământ centru de perfecţionare la care doresc să susţină examenul (se află pe site-ul WWW.isjbotosani.ro);
- fişă tip de înscriere, completată, semnată de candidat, confirmată de conducerea şcolii prin semnătură şi ştampilă în original, (amprenta ştampilei în xerox nu este valabilă), prevăzută în  anexa 11  la metodologie (se află pe site-ul WWW.isjbotosani.ro);
- copia legalizată a certificatului de naştere;
- copia certificatului de căsătorie în cazul schimbării numelui de familie; în caz de divorţ sau recăsătorie se depun acte doveditoare suplimentare în acest sens (ştampilate pentru autentificare pe fiecare pagină);
- copia diplomei de studii, însoţită de anexele corespunzătoare: foaia matricolă / suplimentul la diplomă / certificat de competenţe profesionale (autentificate conform cu originalul);
- copia de pe certificatul de acordare a gradului didactic II, semnată pentru conformitate cu originalul de către conducerea şcolii; în cazul schimbării specialitățiifață de examenul de gradul II se va depune în copie, certificate pentru conformitate cu originalul de cătreconducerea școlii, diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru noua specializare;
- document din care să rezulte calificativele acordate la evaluările anuale în ultimii doi ani şcolari (copii conform cu originalul ale fișelor de evaluare);
- dovada privind calificativele acordate la inspecţiile şcolare în ultimii doi ani şcolari (adeverinţă în care să fie precizate data şi calificativul eventualelor inspecţii şcolare sau faptul că nu a fost inspectat în această perioadă);
- recomandarea scrisă asupra activităţii candidatului, din partea consiliului profesoral şi a consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ unde este încadrat;
- memoriul de activitate profesională, avizat şi confirmat de conducătorul unităţii şcolare în care candidatul este încadrat.
- copia raportului scris al inspecţiei curente efectuate înainte de înscriere, certificată pentru conformitate cu originalul pe fiecare pagină de către conducerea şcolii;
- copia de pe autorizația de funcționare provizorie/acreditarea școlii pentru cadrele didactice care funcționează în unitățile de învățământ particular.
Documentele se vor pune în dosar strict în ordinea din listă. (Mădălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

grad didactic
DorohoiNews.ro, 25-10-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro